Cum m-a urmărit ghinionul şi m-a găsit la coadă la supermarket

M-am dus ieri la un supermarket, să îi zicem IReal, să cumpăr câteva chestii de care aveam nevoie urgentă. Deobicei evit supermarketurile pentru că sunt super-aglomerate. Dacă vrei să cumperi şi iaurt şi detergent trebuie să parcurgi mii de kilometri şi pe parcurs acumulezi în coş o gramadă de lucruri inutile. Ieri însă se părea că s-au aliniat corect astrele: erau vreo 30 de persoane cel mult în tot magazinul şi puteai să impingi în voie căruţul fără teamă că vei lovi vreun copil mic care se târâie pe jos sau vreo bâtrânică rămasă în extaz în faţa rafturilor de conserve.

Mi-am făcut cumpărărturile rapid, în câteva minute găsisem şi iaurtul şi detergentul şi m-am îndreptat cu optimim spre casele de marcat.  În faţa mea mai era doar o persoană. Eu personal urăsc statul la coadă. Unii poate că meditează în timp ce stau la coadă, sau poate rezolvă mental funcţii diferenţiale, nu ştiu. Eu când stau la coadă, la orice coadă, nu pot să fac altceva decât să recalculez in fiecare secundă timpul rămas până la capăt. Cum fac semafoarele cu numărătoare inversă.

Revin: sunt la coadă, in faţă o personă, mă uit la produsele de pe bandă, estimez timpul de aşteptare maxim 3 minte. Când dau ochii cu casiera realizez că am estimat prost. Casiera se mişcă atât de lent încât zici că o apasă pe umeri greutatea întregii lumi. De fapt chiar o apasă, pentru că are ceva kilograme peste limita maximă admisă pentru cinci persoane, aia trecută pe uşa de la lift.

Există mai multe incidente care pot să crească timpul de aşteptare la o coadă, eu am avut parte de toate:

 -coadă de mătură fără  cod de bare, necesită o verificare la raft, se constată că nu poate fi cumpărată decât cu tot cu mătură, are loc o negociere cu cumpărătoarea. Cumpărătoarea se interesează de preţul pentru mătura integrală şi după o deliberare renunţă la produs;

-peşte macrou două la preţ de una care are preţul afişat la raft mai mic decât cel de la casă şi necesită telefon la raion în vederea stabilirii preţului. Se dă telefon, clientul decide să renunţe la macrou.

-macroul stornat necesită prezenţa unui supervizor şi a unei cheiţe cu care se descuie casa şi se mai fac nişte operaţiuni.

-în final clienta achită cu bonuri de masă, suma depăşind cumpărăturile

-se deliberează îndelung asupra achiziţionării unui pachet de gumă versus bombonele de diferenţa rămasă.

-se optează pentru bombonele, acum rezultă o diferenţă de 60 de bani care sunt găsiţi cu greu în poşetă.

-casiera trece tacticoasă bonurile de masă într-un caieţel.

-e promoţie la tigăi şi clienta primeşte nişte stickere şi indicaţii despre campanie.

Ura! Am ajuns la casă. Casiera se uită la mine ca un peşte macrou şi începe:

-Iaurtul era două la ofertă, nu puteţi să luaţi numai unul...