Barza, varza, criza

Unul dintre efectele colaterale ale crizei in Romania este ca peste tot se munceste din ce in ce mai putin. Paradoxal, nu? Ei, asi...pai bineninteles ca solutia optima a iesirii din criza o reprezinta mai putina munca. Intr-o tara in care munca oricum e ineficienta si fara rost, reducerea muncii pare cea mai buna solutie. Pai sa vedeti ce economie o sa se faca fara cele 100 de telefoane date de sefu' ca sa verifice daca s-a finalizat un proiect care are dead-line-ul peste o luna, fara drumurile "la client", fara interviuri interminabile si mii de chestionare completate pentru ocuparea unui post de cleaning assistant aka femeie de serviciu, si asa mai departe.

Guvernul a intuit in mod corect ca cea mai buna solutie pentru iesirea din criza e sa dea cat mai multi oameni afara, si in general sa stopeze cat mai multe din activitatile de investitii. Investitiile or fi bune in alte parti, la fraieri, unde banul public, daca e scos pe masa nu dispare ca intr-o manevra de-a lui Houdini.

In alta ordine de idei, se stie ca poporul roman este infratit cu natura de la Miorita incoace, trecand prin raul si ramul lui Eminescu. Prin urmare, pentru ca suntem romani, am ales modelul de iesire din criza implementat cu succes de mama natura, prin reprezentantii ei viezurele, barza si da, chiar si in varza.

Ce face viezurele cand e iarna si nu sunt resurse? Pai hiberneaza, adica intra intr-o stare vegetativa, in care nu face mai nimic si nici nu consuma. Barza, exponenta a unui alt trend, pleaca peste hotare. Iar varza, care este prin excelenta pasiva, n-are nici o sansa sa treaca peste iarna, fiind in general mancata.

Freud si Tanti Mitza

Romania este o tara fara orase. E ca un fel de sat, dar mai mare. Si nu spun asta pentru ca nu ar avea sosele, magazine, politicieni, universitati, semafoare, branduri sau mai stiu eu ce. Nu, nu.
Sunt. Dar nu sunt suficiente. Pentru a avea un oras, ai nevoie si de niste oraseni. Individualisti, cosmopoliti, etc.

Ori in Bucuresti de exemplu, capitala tarii, un negru in statia de autobuz e ca o balena pe Marte. Devine automat centrul atentiei. Comunitatea creata ad-hoc din doua doamne in varsta, un instalator putin afumat, doi pensionari si un copil de tigan, urmareste cu interes putin disimulat personajul nou aparut. Doamna unu intoarce capul si se uita pe furis la negru, apoi cu subinteles la doamna doi. Primul pensionar intoarce si el capul. Copilul de tigan, avand dublul avantaj al varstei si al indiferentei fata de cutumele sociale, se uita pur si simplu cu gura cascata.

Un moment de rumoare se petrece in momentul aparitiei unei fete, de data aceasta de culoare alba, care il saluta pe negru si se urca impreuna in autobuz. Comunitatea ad-hoc ii urmeaza in dezordine, dupa care, o data instalat fiecare, schimbul de priviri reincepe. La un moment dat, doamna doi nu mai suporta tensiunea, si luand problema in maini, o abordeaza pe fata:
-Esti cumva studenta?
Fata, bucuroasa si ea de interventie si simtindu-se importanta:
-Da, sunt la ASE. Stau la camin. Sunt din Botosani.
-Da el de unde e? transeaza doamna doi situatia, dand din cap spre negru.
-El e din Senegal. E coleg cu mine.
Doamna doi pare multmita de explicatie. Comunitatea ad-hoc rasufla usurata. Ordinea a fost restabilita in univers.
-Si, stie romaneste?
-Nu prea, vine raspunsul. Il mai ajutam noi la cursuri.
-Io fi greu si lui, saracul, intervine si doamna unu in discutie.
Cei doi studenti coboara, dar discutia continua. Una dintre pensionare argumenteaza vehement pe tema cuplurilor interrasiale:
-Asa o fata frumoasa si sa umble cu cioara aia...
-Erau colegi, sare imediat doamna doi, cu siguranta uneia bine informata. Instalatorul afumat mormaie ceva despre sex si abilitatile negrilor in general. Copilul rade, ceilalti intorc privirea jenati. Cele doua doamne discuta aprins. Una povesteste cu multe amanunte despre o cumnata care s-a maritat in facultate cu un negru si apoi au divortat. Cealalta nu are nici o cumnata, dar are si ea o gramada de prietene care au divortat, asa ca incepe sa povesteasca o multime de amanunte picante.
Peste cateva statii, vor cobori toti. Si maine, sau chiar azi se vor aduna din nou, se vor asocia netulburati, ca moleculele intr-o reactie chimica, ca si cum ar face parte dintr-o societate secreta, gata sa reconstruiasca edificiul efemer a ceea ce pe vremuri se numea ''gura satului'...